Briard

Rasa de companie extrem de populara in Statele Unite si Europa, sunt caini care se inteleg foarte bine atat cu copii cat si cu celelelte animalute din preajma.

Intervalul de vârstă : 9 – 13 ani;

Grupa : ciobăneşti;

Culoare : negru, gri sau maro-roşiatic. Căţeii care sunt maro-roşcaţi îşi vor schimba culoarea într-una mult mai deschisă. De asemenea, pot fi şi o combinaţie între două dintre culorile menţionate mai sus.

Blana : lungă;

Talie : mare;

Năpârlire : moderată;

Înălţime : 60 – 68 cm la mascul; 55 – 63 cm la femelă;

Greutate : 34 kg în medie şi la mascul şi la femelă;

Aria de trai : Câinii din rasa Briard se descurcă cel mai bine într-o casă cu o curte şi gard de dimensiuni medii deoarece adoră să fie în aer liber. La fel de bine se descurcă într-un mediu exterior, într-o curte îngrădită, având un simţ dezvoltat al independenţei. Cu toate acestea, sunt relativ mulţumiţi cu traiul într-o casă cu familia de adopţie. Sunt activi în casă, dar nu excesiv; totuşi au nevoie de spaţiu pentru a se mişca. În schimb, se pot adapta fericiţi unui trai într-un apartament, dacă stăpânul lor le asigură zilnic mişcare şi exerciţii în aer liber. Nu sunt foarte mulţumiţi cu traiul într-o cuşcă, deoarece sunt firi activi care adoră să se mişte în aer liber.

Istoric:
Biardul este cunoscut ca şi un câine inimos, cu spirit şi iniţiativă, lipsit de timiditate şi de frică. Firea lui cuprinde trăsături printre care inteligenţa, uşurinţa de a fi dresat, credincios, gentil şi ascultător.

Mai este denumit şi Chien Berger de Brie (Ciobănescul de Brie) din Franţa, regiunea sa nativă. Se consideră că ar fi un descendent natural a celei mai vechi rase de câini domesticiţi. Rasa s-a dezvoltat de-a lungul secolelor prin intermediul selecţiei naturale datorită abilităţilor de a păzi şi mâna turmele. Totuşi, începuturile rasei, istoria lor timpurie nu au fost înregistrate în scris, tapiţerii care îl arată pe împăratul Charlemagne alături de un câine Briard în urmă cu mai mult de 1200 ani. Thomas Jefferson, fost ambasador al Franţei se presupune a fi primul care a adus Briardul în Statele Unite; folosindu-i la paza turmelor lui de oi Merino în Monticello.

În timpul primului Război Mondial, Briardul a fost un câine de război valoros fiind folosit la a transporta mesaje pe linia de front, pentru a căuta soldaţii răniţi, pentru a trage la vagoane sau cărucioarele cu răniţi sau alimente şi pentru a patrula la posturi. Până la finalul războiului, numărul câinilor Briard scăzuse drastic datorită victimelor războiului, încât foarte mulţi s-au temut că rasa va dispărea complet. Din fericire, soldaţi francezi, americani şi englezi s-au întors de pe front cu poveşti extraordinare despre curajul şi eroismul acestor câini astfel încât s-a trezit un interes în ceea ce priveşte rasa. Briardul a fost recunoscut de asociaţia chinologică din America în 1928. O creştere vizibilă în ceea ce priveşte numărul lor după 1970.

Caracteristici fizice

Briardul este viguros, alert, puternic fără a fi rigid, cu o osatură şi musculatură robustă, arătându-şi puterea şi agilitatea cerută de îndatoririle sale de ciobănesc. Rasa are mai multe caracteristici specifice, printre care blana, culoarea, capul şi urechile, coada.

Toate culorile complete, în afară de alb sunt permise; inclusiv negru, gri şi mai multe variante de maro-roşiatic. Cei mai mulţi câinii Briard roşiatici au coada, urechile şi faţa închise la culoare şi mai au şi o manta pe întregul corp, un strat de culoare mai închisă. În cazul căţeilor de culoare maro-roşiatică există o schimbare succesivă a blănii spre mai deschis în primi ani de viaţă şi apoi din nou spre mai închis după ce ajung la maturitate. Câinii Briard de culoare gri sunt rari în Statele Unite, iar cei mai populari sunt cei negri sau pe roşiatic.

De cele mai multe ori blana lor a fost asemănată cu cea a caprelor; deoarece este uscată, aspră şi face un zgomot ca un scrâşnet atunci când este frecată sau periată. Mizeriile şi apa rareori pătrund până la sub-blană şi este uşor de pieptănat atunci când blana este uscată. Dacă este periat periodic şi atent va năpârli foarte puţin; dar dacă acest lucru nu se petrece, atunci părul se va încâlci şi uneori va fi nevoie să fie tunsă pentru a mai avea din nou acel aspect originar de sănătate. Timpul minim care li se poate acorda periatului este de două ore pe săptămână pentru blana unui adult; iar la cei adolescenţi este nevoie de puţin mai mult timp datorită schimbărilor prin care trec la această vârstă. Aproape oricine poate învăţa să-i perie şi să le întreţină blana, deşi unii stăpâni preferă să recurgă la ajutorul unui profesionist pentru aceasta.

Blana câinilor Briard continuă să crească pe toata durata vieţii lor, alunecând natural în cârlionţi mari, lungi şi lucioşi. La câinii care participă în concursuri o grijă atentă se va acorda blănii deoarece standardele impun o lungime considerabilă a blănii, până aproape de pământ. Băile regulate, perierea şi uneori o scurtare a părului de pe picioare sunt necesare pentru confortul câinelui.

Capul Briardului este mare, de formă rectangulară, bine acoperit de păr şi cu un nas negru, pătrăţos şi mare. Blana formează o barbă şi mustaţă mari şi stufoase, iar deasupra ochilor creşte sub formă de arcă creând impresia de sprânceană. În unele cazuri este nevoie de o scurtare a acestui păr sau de a-l prinde cu o clamă sau bentiţă pentru a elibera văzul câinelui. Briardul îşi foloseşte de multe ori capul lui mare la a împinge oile recalcitrante, precum şi copiii sau alţi câini.

În Franţa şi America, urechile sunt modificate chirurgical la o vârstă de 5 – 6 săptămâni. O îngrijire potrivită după operaţia care a scurtat urechile le va determina să stea drepte, accentuând astfel liniile paralele ale capului şi ale gâtului lung şi mândru. Urechile se îndreptă înspre faţă, atente la orice zgomot sau sunet iar părul lung cade peste deschiderea lor. Briardul cu urechile tăiate este singura rasă cu părul lung şi urechile drepte, erecte, ceea ce îi conferă capului o expresie unică, alertă. Această poziţie a urechilor a îmbunătăţit şi abilitatea auditivă a câinelui, previne infecţiile urechilor şi limitează efectele dăunătoare pe care le pot avea muşcăturile sau zgârieturile intruşilor.

Standardele rasei permit de asemenea şi urechile naturale, pe care unii oameni le preferă. Deoarece această operaţie de tăiere a urechilor este ilegală în Anglia şi unele ţări Scandinave, câinii aduşi din aceste ţări vor avea urechile naturale. Chair şi netăiate urechile acestei rase sunt destul de mobile, ridicându-se uşor şi dând un aspect de pătrat vârfului capului.

Suficient de lungă pentru a ajunge la partea mijlocie a piciorului, coada Briardului este acoperită de păr lung şi formează o cârjă sau forma literei „J” la capăt.

Câinii Briard sunt de talie mare; cei din American fiind oarecum mai mari decât cei din Franţa. Este un fapt general recunoscut că cei mai mici câini au mai multă rezistenţă şi au o agilitate şi mobilitate mai mare pe picioarele lor uşoare la păzirea turmei.

Sănătatea

Rasa este una de obicei sănătoasă, cu o aşteptare de viaţă îndelungată, faţă de alte rase. Ca şi la alte rase câinii adulţi ţinuţi pentru reproducere ar trebui să aibă picioarele şi şoldurile radiografiate pentru a se îndepărta riscul apariţiei displaziei de şold.

O altă preocupare în ceea ce priveşte sănătatea câinilor din această rasă trebuie să fie aceea a verificării ochilor anual.

Probabil cea mai importantă problemă a acestor câini este cea a umflării stomacului sau torsiunea gastrică. Aceasta este o boală care poate fi fatală dacă nu se intervine; în care stomacul se umple cu gaz şi se întoarce, limitând sau completând restrângând alimentarea cu sânge la plămâni, inimă şi sistem digestiv. Mulţi câini Briard mor din această cauză dacă nu este diagnosticată şi tratată la timp şi repede. Toţi stăpânii de câini care au piepturi mari trebuie să fie atenţi la alimentarea, digestia şi exerciţiile lor pentru a preveni umflarea. Cu toate că au fost făcute cercetări extinse şi intense asupra acestei boli nu s-a putut indica cu precizie cauza, dar experienţa indică ideea că ar fi rezultatul influenţelor ereditare şi de mediu.

Medicii veterinari, la fel ca şi doctorii pentru oameni sunt uimiţi de rapiditatea cu care escaladează apariţia bolilor legate de imunitate atât la oameni, cât şi la câini. Hipotiroidism şi boala lui von Willebrand (aceasta este un tip al hemofiliei la câini) sunt două dintre aceste boli găsite din ce în ce mai des în rândul câinilor. Acum, căţeii pot fi testaţi pentru boala lui von Willebrand la vârsta de 7 – 8 săptămâni, dar nivelul mic al hormonilor tiroidieni rareori apar înainte de maturitate.

Dresajul

În ciuda aparenţei sale atrăgătoare, a personalităţii sale şarmante şi a dresării relativ uşoare, Briardul nu este un câine pentru oricine. Aceleaşi caracteristici care îl promovează ca şi un câine loial de pază şi un ciobănesc excelent; sunt cele care îl determină pe un stăpân începător să se întrebe dacă nu cumva acest câine este mai mult decât poate el controla. Chiar de la o vârstă fragedă căţelul Briard va începe prin a-şi impune dominanţa sa asupra oamenilor dacă i se permite aceasta. De aceea un dresaj pentru supunere este mai mult decât indicat la această rasă încă de la o vârstă fragedă a căţeluşului. Fiecare membru al familiei de adopţie trebuie să se comporte în preajma câinelui ca şi un mascul alfa, dominator pentru a se stabili ierarhia stăpân – câine. Pe lângă dresajul de care au parte atât acasă, cât şi la şcoala de dresaj câinii din această rasă trebuie şi socializaţi cum se cuvine până la vârsta de 1 an pentru a se asigura că nu va deveni retras sau extrem de suspicios până la agresiune cu alţi câini sau cu străinii. Va trebui să-l supuneţi la cât mai multe şi diverse situaţii pentru a vedea cum se comportă; să cunoască cât mai multe persoane sau alţi câini străini. Câinii Briard necesită mai multă răbdare, timp şi fermitate în aceste socializări, precum şi în dresajul care li se oferă pentru a deveni câini complet încrezători în puterile şi capacităţile lor.

Câinii Briard învaţă repede şi au o memorie excelentă. Se descurcă bine la aproape orice activitate specifică câinilor sau grupei sale, de la a prinde discul până la a căra bagaje sau copiii mici în spate. Mulţi câini Briard au obţinut de-a lungul timpului titluri pentru supunere, diplome de urmărire şi de păzirea turmei. Sunt candidaţi perfecţi pentru munca de căutare şi salvare, dresajul pentru poliţie, dar şi pentru munca de protecţie.

În rolul de ciobănesc Briardul arată o abilitate naturală de a mişca sau menţine turmele pe teritoriul deţinut de stăpân, chiar şi în cazul în care nu sunt garduri. Aceşti câini mai pot şi să conducă, să adune animalele folosindu-şi dimensiunile mari ale corpului şi forţa cu care este înzestrat, prin a lătra şi a ciupi călcâiele oilor. Nu vor ezita să-şi folosească capul pentru a menţine o oaie în linie; şi nu se vor da înapoi de a răspunde atacului unui prădător, fie el şi lup. Aceste trăsături de câine ciobănesc le va folosi şi în cazul copiilor sau al stăpânilor, încercând să-i determine să meargă în direcţia pe care o doreşte el.

Descris de cele mai multe ori ca şi o inimă învăluită în blană, Briardul îşi va petrece viţa încercând să facă pe placul stăpânului. Va fi nevoie să investiţi timp, răbdare şi afecţiune în activităţile de periere, dresaj şi socializare a acestei rase; dar să ştiţi că nu vor fi în zadar. În timp va deveni nu numai un protector devotat la întregii familii, dar şi un companion credincios, gata să vă însoţească până la magazinul din colţ sau pe vârfurile munţilor.

Posted on Octombrie 26, 2008, in Rase de caini. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: